Intrare gratuită la Gong pentru părinții vaccinați anti-COVID
Sibiu, 10 mai 2021. Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu oferă intrarea gratuită la oricare dintre cele patru reprezentații ale spectacolului „Sarea-n bucate”, în baza adeverinței de vaccinare, pentru a susține inițiativele locale de imunizare și pentru a celebra deschiderea primului centru de vaccinare drive-through din județul nostru. Centrul de vaccinare din Parcarea Cazarma 90 a fost amenajat de Primăria Sibiu, în colaborare cu Instituția Prefectului județului Sibiu, Direcția de Sănătate Publică și ISU Sibiu.
Inaugurat sâmbătă, 8 mai, în Parcarea Cazarma 90, centrul de vaccinare anti-COVID funcționează zilnic între orele 09:00 – 19:00, dispune de patru fluxuri, iar vaccinul administrat este cel produs de compania Pfizer BioNTech. Centrul se adresează celor care doresc să se vaccineze, indiferent de localitatea de domiciliu, dar care sosesc cu mijloacele de transport personale sau cu mijloace de transport în comun, de tip taxi. În zona de triaj a centrului de vaccinare drive-through înregistrările vor fi efectuate pe baza unui document de identitate, fiind recomandat totodată, să fie prezentat personalului medical chestionarul de triaj și cel de consimțământ, completate. Documentele pot fi accesate pe site-ul DSP Sibiu (www.dspsibiu.ro), la adresa https://www.dspsibiu.ro/documente-vaccinare-drive-thru/.
Personalul centrului de vaccinare va fi angajat, de asemenea, de către Primăria Sibiu și va fi alcătuit dintr-un medic coordonator, 2 medici, 6 asistente și 2 registratori pentru fiecare tură de lucru. Și Universitatea Lucian Blaga Sibiu se implică și va pune la dispoziție 10 voluntari pe fiecare tură, aceștia urmând să de ocupe de gestionarea accesului autovehiculelor pe culoare, predarea certificatelor de vaccinare, etc. Inspectoratul Județean de Poliție va pune la dispoziție un echipaj care să asigure ordinea la intrare în zonă.
Accesul gratuit la spectacolul „Sarea-n bucate” se face în baza adeverinței de vaccinare, indiferent de numărul de doze efectuate sau centrul de vaccinare emitent. Rezervarea locurilor se face exclusiv la sediul Teatrului „Gong”, la Agenția de Bilete, de miercuri până vineri între orele 11:00 – 18:00, iar sâmbătă între 10:00 – 18:00, în limita locurilor disponibile. Pe baza unei adeverințe de vaccinare se poate obține un singur loc gratuit, valabil strict pentru evenimentul respectiv. Dacă ambii părinți/tutori au fost vaccinați, aceștia pot cumula adeverințele pentru emiterea a 2 locuri gratuite, ș.a.m.d. Organizatorii nu vor stoca, duplica sau fotografia adeverința de vaccinare, emiterea biletelor gratuite fiind condiționată doar de prezentarea acesteia pentru confirmarea condițiilor de participare și la intrarea în sala de spectacol.
„Sarea-n bucate” după Petre Ispirescu face o incursiune fascinantă în lumea poveștilor de demult. În producția teatrului sibian fantasticul se întrepătrunde cu realul cu ajutorul Menestrelului, într-o aventură minunată ce vorbește despre iubire, adevăr și prietenie. „Sarea-n bucate” este unul dintre cele mai apreciate spectacole ale teatrului sibian, cu peste 200 de reprezentații jucate atât pe scena de la Sibiu, cât și în Azerbaidjan, India, Spania și SUA. Spectacolul are o durată de 50 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.
Spectacolul va avea 4 reprezentații, la sala de la etaj a teatrului:
· vineri, 14 mai, de la ora 18:00
· sâmbătă, 15 mai, de la orele 11:00 și 18:00
· duminică, 16 mai, de la ora 11:00.