Trilogia Creangă – teatru radiofonic
Trilogia Creangă – teatru radiofonic
Despre
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu lansează seria de autor „Trilogia Creangă”. Construită ca un spectacol de teatru radiofonic în regia Evei Labadi, seria reunește poveștile „Fata babei și fata moșneagului”, „Punguța cu doi bani” și „Ursul păcălit de vulpe”. Fișierele audio vor putea fi accesate pe teatrulgong.ro, gratuit, timp de un an de zile.
„Fata babei și fata moșneagului” este un basm scris de Ion Creangă și publicat în 1877.
„Fata babei și fata moșneagului” este un basm scris de Ion Creangă și publicat în 1877.
Povestea are un caracter profund moralizator si face o pledoarie pentru cumințenie, bunătate și modestie. Adaptarea radiofonică de la Sibiu îi are în distribuție pe actorii Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Lucia Barbu, Adrian Prohaska, Anton Balint și Charlie Fălămaș.
„Punguța cu doi bani” este o poveste scrisă de Ion Creangă și publicată în 1876. Povestea arată în mod simbolic cum se ajunge de la o casă săracă la una îmbelșugată, reinterpretând mitologia populară antică. Spectacolul radiofonic de la Sibiu este interpretat de actorii Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Lucia Barbu, Adrian Prohaska, Anton Balint și Charlie Fălămaș.
„Ursul păcălit de vulpe” este o povestire de Ion Creangă, ce a fost publicată în 1880. Textul are un caracter moralizator prin scoaterea în evidență a două trăsături negative, lăcomia și viclenia. Adaptarea de la Sibiu se construiește pe vocile actorilor Lucia Barbu, Anton Balint și Charlie Fălămaș.