Dumbrava minunată

Dumbrava minunată


spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
DUMBRAVA MINUNATĂ
după Mihail Sadoveanu; REGIA: Gabriel Apostol; SCENOGRAFIA: Mihai Pastramagiu; ÎN DISTRIBUȚIE: Lucia Barbu, Paul Bondane, Eleonora Coșuleț, Daniela Dragomir, Raluca Pavel, Raluca Răduca, Alexandra Șerban. 
durata: 50 min.

** 
“Există speranţă dincolo de realitatea asta, copiii nu trebuie să înceteze să viseze! Trebuie să aibă curaj pentru că îşi pot găsi şi ei locul în lumea asta, aşa cum e ea”, Gabriel Apostol, regizor
Dumbrava minunată este povestea unei fetiţe orfane, care locuieşte cu o mamă vitregă din a cărei parte nu primeşte niciun dram de iubire. Gândul bun de la baza spectacolului este că există pentru orice pui de om care îndrăzneşte să creadă, o lume de basm care îi va da putere să îşi găsească locul. Iar basmul este cu măiestrie ilustrat prin păpuşile cu wayang, realizate de scenograful Mihai Pastramagiu. Lizuca se ridică deasupra răutăţilor mamei vitrege şi pleacă împreună cu prietenul ei Patrocle la bunici, iar călătoria ei se dovedeşte a fi, nu una iniţiatică, ci una de reafirmare a încrederii ei în ea însăşi, în curajul de care poate da dovadă, în prietenie, umanitate şi în legăturile care sunt mai presus de viaţă şi de moarte. Amintirea mamei şi poveştile în care Lizuca îndrăzneşte să creadă îi dau forţă să decidă ce e bine pentru ea şi să îşi urmeze propria-i realitate. Iar întâlnirile magice sunt multe şi candide, precum e şi cuplul călător Lizuca- Patrocle.

Alte sugestii

Circul lui Buffalo Bill
Povești la gura sobei - Hansel și Gretel
Povestea boabelor de diamant
Petrecerea Denisei
Povești invizibile