Sarea-n bucate

spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
SAREA-N BUCATE
după Petre Ispirescu, adaptare de Florin Grigoraş
REGIA: Mihaela Grigoraş; SCENOGRAFIA: Mihaela Grigoraş; MUZICA ORIGINALĂ: Florin Grigoraş; în DISTRIBUŢIE: Mihaela Grigoraș, Gabriela Mitrea.

durata: 45 min.

*** 
Inspirat din morala şi înţelepciunea populară, spectacolul „Sarea-n bucate” se adresează tuturor, dar în special copiilor, care ştiu să preţuiască şi să iubească basmele unde conflictul dintre bine şi rău prinde viaţă în planul valorilor morale şi unde nici o dorinţă sau aspiraţie nu rămâne neîmplinită. În spectacol, lumea fantastică se întrepătrunde cu lumea reală, cu ajutorul Menestrelului. Copiii vor învăţa să recunoască adevăratele sentimente, cum să deosebească dragostea adevărată de dragostea falsă şi linguşitoare. 
Acelaşi spectacol, în limba franceză şi în limba engleză, a fost selecţionat să reprezinte Romania în luna mai 2010 la cea de a XI-a ediţie a Festivalului Cultural European de la Alger/Algeria, în luna octombrie 2010 la Kids Euro Festival de la Washington D.C/USA, în anul 2011, luna octombrie la Festivalului International de Păpuşi organizat la Baku/Azerbaijan şi, în luna noiembrie la EU Cultural Festival „Youth and children day” organizat în New Delhi/India.

Alte sugestii

Examen
Circul lui Buffalo Bill
Povești la gura sobei - Hansel și Gretel
Povestea boabelor de diamant
Petrecerea Denisei