Ținutul de Smarald

Ținutul de Smarald


Gazdă:


Strada Alexandru Odobescu 4, Sibiu 550195, Romania

Organizator:

Dates And Hours:

Sâmbătă, 31 Mai 2025
10:00 - 11:00

Despre

pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani
Atelierul de Comunicare prin Artă – Ținutul de Smarald
Coordonator Maria Denov 
 
Pornind pe drumul de cărămidă galbenă, ne lăsăm purtați de imaginație. În cadrul acestui atelier, copiii vor picta lumea magică a Vrăjitorului din Oz, așa cum o văd ei, devenind mici artiști, așezați la șevalet, într-un decor ca din atelierul unui pictor adevărat. 
***
În cadrul Atelierului Comunicare prin Artă, într-o atmosferă caldă și stimulativă, Maria Denov îi îndrumă pe cei mici în procesul creativ, încurajându-i să exploreze mediul cultural artistic pentru a identifica forme, culori, materiale, tehnici, obiecte artistice, punând accent și pe verbalizarea ideilor și comunicare. În acest mediu prietenos, copiii nu își dezvoltă doar abilitățile artistice, ci învață și să lucreze în echipă, să comunice și să-și exprime liber gândurile și emoțiile. Piticii cu lipici vor păși într-un spațiu în care imaginația devine realitate prin bucuria creației.