Istorii fictive – atelier de scriere dramatică

Istorii fictive – atelier de scriere dramatică


Gazdă:


Strada Alexandru Odobescu 4, Sibiu 550195, Romania

Organizator:

Data și ora:

Vineri, 11 Octombrie 2024 - Duminică, 13 Octombrie 2024
16:00 - 19:00

Despre

recomandat celor cu vârsta peste 14 ani

Istorii fictive – atelier de scriere dramatică
Sala Studio
Coordonator Ana Cucu-Popescu
 
durata: 3 ore/zi
preț bilet: 72 lei/3 zile
 
Atelierul „Istorii fictive” își propune să dezvolte împreună cu participanții o serie de scenarii de teatru ce vor avea ca bază momente cheie sau doar momente interesante din istoria Teatrului pentru Copii și Tineret GONG, în scopul celebrării aniversării de 75 de ani de existență.

Pornind de la elemente reale din istoria teatrului, vom încerca să reimaginăm anumite întâmplări sau pur și simplu să croșetăm pe scheletul acestora, astfel încât, aplicând și rigorile specifice unui text de teatru, să rezulte mini scenarii reprezentative pentru istoria bogată și esența acestei instituții.

În cadrul atelierului participanții vor dobândi noțiuni teoretice despre ce înseamnă redactarea unei piese de teatru și despre conceptul de dramatizare, ca mai apoi să le aplice practic la realizarea scenariilor.

Atelierul constă în trei sesiuni a câte trei ore fiecare, ce vor avea loc în Sala Studio a Teatrului „Gong” vineri, 11 octombrie, de la ora 16:00, iar sâmbătă, 12 octombrie și duminică, 13 octombrie, începând cu ora 12:00.

***
Ana Cucu Popescu este absolventa Facultăţii de Teatru şi Televiziune, din cadrul UBB Cluj Napoca, Secţia teatrologie (2010) şi a masteratului de Dramaturgie-Filmologie (2012) din cadrul aceleiaşi facultăţi. Și-a început formarea ca dramaturg și autor dramatic încă din anul 2009, când a și avut parte de prima montare după un text propriu (Let’s play!,  r: Cătălin Chirilă ). Ulterior au urmat proiecte din ce în ce mai interesante, printre cele mai notabile numărându-se Hârtii ursuleţi şi fete (r: Florin Caracală), 9 din 10 (r: Leta Popescu), 13 tablouri cu oameni (adaptare liberă după A.P. Cehov, r: Alexandru Dabija), Poveşti din bucătărie (r: Cristian Ban). Începând cu anul 2015 predă cursuri de scriere creativă pentru copii şi adolescenți în cadrul şcolii de teatru „Scena Mică", ce îşi desfăşoară activitatea în Târgu Jiu, iar din 2024 colaborează cu Artify Cluj, unde coordonează cursul de scriere dramatică pentru adulți. În anul 2023, o parte din textele sale destinate publicului tânăr și foarte tânăr au fost publicate cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național în volumul 4 piese cu susul în jos – Antologie de teatru contemporan pentru copii.