Atelierul de Meșterilit - Albă ca zăpada - Păpușă pe tijă

Atelierul de Meșterilit - Albă ca zăpada - Păpușă pe tijă


Gazdă:


Strada Alexandru Odobescu 4, Sibiu 550195, Romania

Organizator:

Data și ora:

Despre

atelier recomandat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani
ATELIERUL DE MEȘTERILIT – ALBĂ CA ZĂPADA – PĂPUȘĂ PE TIJĂ
Coordonator: Aurelia Călinescu
Durată: 1h
Preț bilet: 14 lei
 
De această dată, la Atelierul de Meșterilit, Aurilă și Rilă sunt pregătiți să vă învețe cum să confecționați o marionetă pe tijă, inspirată după basmul Albei ca zăpada, frumoasa prințesă cu păr negru și piele albă ca zăpada.
 
ATELIERELE DE MEȘTERILIT cu AuRILĂ și IepuRILĂ își propun să dezvolte un mediu creativ-educațional pe un model ce are la bază promovarea unor cursuri interactive pentru copii. Aceste ateliere deschid o poartă spre o mai bună înțelegere a artei teatrale prin formarea unei gândiri creative, menită să dezvolte imaginația copiilor, care au șansa să învețe lucruri noi din domeniu, într-un anturaj prietenos. Copiii fac cunoștință cu noțiuni noi precum teatrul de umbre sau marioneta, interacționează cu mai multe tipologii de păpuși de teatru, creează accesorii pentru costume și decor prin mijloace adecvate vârstei lor. Totodată cei mici vor deprinde tehnici de mânuire și animație, prin care vor însufleți obiectele construite de ei. Scopul unui astfel de atelier este de a dezvolta creativitatea copiilor prin deprinderea unor operațiuni manuale de tăiere-decupare-asamblare și folosirea unor materiale diverse și tehnici de construcție specifice artei teatrale.