Atelier October Underground

Salvează
Apreciază
Nu îmi place
Calendar
Distribuie

Despre

sâmbătă, 10 octombrie, ora 17:00
recomandat celor cu vârsta peste 14 ani
atelier de desen
Sala Studio

October Underground
coordonator: Paul Mureșan
 
Vă provocăm să reducem orele petrecute cu ochii în ecrane și să redăm prin desen armonia naturii. Vom descoperi importanța combinării culorilor și a formelor pentru a reda profunzimea și farmecul anotimpului în care ne aflăm. Vom explora cromatici de toamnă în tehnica pastel pe hârtie, ghidați de Paul Mureșan, care ne va explica, pas cu pas, ce presupune realizarea unui desen. 
Nu este necesară experiența artistică, este suficientă curiozitatea și dorința de a crea, într-o atmosferă relaxată. 
 
 
Paul Mureșan este artist vizual, ilustrator și regizor de film. În animațiile sale cu predominanță suprarealistă, temele principale pe care le explorează sunt legate de neliniștea existențială, problemele de mediu, problemele sociale, dar și de frumusețea simplității din momentele cotidiene. 
Lucrările sale au fost proiectate la Annecy IAFF și Uppsala ISFF și au fost premiate la Clermont-Ferrand ISFF Oberhausen IFF, ANIFILM, SPLIT FILM FESTIVAL TIFF, ITFS Stuttgart, FICAE Valencia și ANIM'EST. 

–

aproximativ 2 ore

Galerie foto


Publicat ·

Mai multe

Crafted on Eventya